Gara feroviară

phone +373 (67) 72-22-22

Gara feroviară

Primul tren a ajuns în gara Chișinău în august 1871 - acesta este considerat anul de naştere a Căilor Ferate a Moldovei. Edificiul a fost denumit „Porţile Prieteniei”, „Porţile Chişinăului”, mai târziu. 

SOLICITĂ EXCURSIE

DESCRIERE

Gara Feroviară este un monument arhitectural impresionant prin stilul unical, cu aspectul de clădire istorică.

Construcţia gării s-a desfășurat în anul 1870, după proiectul arhitectului Heinrich Lonsky, cetăţean austriac. Gara din Chişinău a avut onoarea să întâlnească mai multe personalităţi politice de rezonanță - în epoca interbelică - pe regii României Ferdinand şi Mihai, în epoca postbelică - mari conducători ai statului sovietic – L. I. Brejnev s.a. În primele zile ale celui de-al II-lea război Mondial, clădirea a fost incendiată de guvernul sovietic. În 1948 arhitectul Alexei Șciusev, împreună cu arhitectul de la Odesa L. Ciuprin au construit noul edificiu al gării, construcția căruia a fost realizată de prizonierii de război germani si români. Monumentul „Trenul durerii” A fost  instalat în scuarul Gării, în memoria victimelor deportărilor staliniste, acolo de unde, în urmă cu mai mult de 70 de ani, mii de familii de basarabeni au fost încărcați în vagoane şi deportați în Siberia sau Kazahstan. Autorul lucrării este Iurie Platon, sculptor, pictor, ceramist, profesor de sculptură. Laureat al mai multor premii naționale și internaționale. Cinci ani a trudit artistul la edificarea în mărime naturală şi transpunerea în material definitiv a monumentului „în memoria victimelor represaliilor staliniste”, pentru care a obţinut Premiului Întîi la concursul pentru edificarea monumentului, acordat de Ministerul Culturii din R. Moldova. 

Ceremonia oficială de inaugurare a monumentului s-a desfășurat la 23 august 2013. Sculptura în bronz cu parametrii de 3 metri înălţime, 12 metri în lungime şi greutatea de 15 tone, reprezintă o coloană de oameni – bărbaţi, femei, prunci înghesuiţi  într-un vagon pentru transportarea vitelor, cu alte cuvinte, transmite calvarul prin care a trecut poporul nostru în epoca totalitar-stalinistă. Vedem la început formele distincte al „duşmanilor poporului”, care treptat se transformă într-un tot întreg , într-un amalgam de vieți omenești şi piese de tren măcinate de un regim autoritar.

Chipurile victimelor din „Trenul durerii, accentele dramatice din întreaga compozitie ilustrează experimentele făcute de un regim totalitar asupra omenirii. Costul lucrării se ridică la aproximativ 25 de milioane de lei. Lucrarea a fost turnată în Republica Belarus.

AMPLASAREA GEOGRAFICĂ

Lasă comentariu